[EN][derulează în jos pentru versiunea în limba Română]
In the morning, when the rooster’s alarm goes off, the pig wakes up in the small pigsty as yesterday, with the rusty shutter and the door locked with a large latch. This filth-smelling space is enough for him to feel good and safe. Other spaces are uninteresting and not part of his style. They wouldn’t be characteristic of him anyway, so why explore them?
The pig eats what is given to him, without making whims; he is omnivorous, he can eat both plants and animals. That means he can even eat other pigs if he wanted to. It doesn’t matter the quality, he doesn’t stop to analyze what he eats, he’s just happy that, today also, he had something to feast on. With a dirty mouth, he sits calmly and oinks contentedly after the meal is over.
And he gazes idly at the sows as they sit in the dirt of the pen, naked and bathed in the burning noonday light. The sun’s rays volumetrically caress the rough skin and they lay with their legs up in the sun, also bathed by the pig’s lustful gaze.
With his hooves, he draws marks and lines through the dust, erases them with his bottom, and starts again. Other lines and other signs and other lines. He finds it funny and sees them almost as poetry. He hisses at the other neighbors when they dare to leave marks too. He consideres them profane, uninitiated and tolerates them only when they admire his poetry.
The pig has a hook in its nose, so that it does not dig deep into the ground and destroy the pigsty, in which he is domiciled. It sometimes happens that the hook breaks and then, for some time, the pig does nothing but mischief. He feels that he is free and, instead of being happy, he acts according to his nature and puts on a show. But he is quickly put back in his place by his master: another hook is inserted in place of the old one.
Sometimes the pig thinks: the moments are rare, but then, dark thoughts appear in the big clear eyes: he thinks about his purpose on this earth. Amazingly, the thought quickly disappears, assassinated by the clear and obvious answer: he lives here to eat, drink, mate and wallow in the mud. A little scared, the pig starts sweating at the thought of such foolishness! However, he consoles himself that he had a moment of wandering. But now everything is very clear.
In the evening the pig falls asleep, in the smell of hay and warm mud, he lays on his side, he has the starlight through the shutter. And then he dreams…
He dreams of the circles he made with his nose in the mud, he dreams of the shapes of the sows in the pen, he dreams of the ladybug on the top of his own nose, he dreams of being king, flying over his kingdom of hay. He dreams; and it’s beautiful. And he doesn’t need anything anymore, and he’s the best, and the most handsome, and the most gifted, and he falls asleep…
But what if the next day the pig comes out of his sty, stops, and starts dreaming of purple butterflies?
[RO]
Dimineața, când sună alarma cocoșului, porcul se trezește tot în cocina mică în care a fost și ieri, cu oblon ruginit și ușa ferecată cu un zăvor mare. Spațiul acesta cu miros de mizerie îi este îndeajuns să se simtă bine și în siguranță. Alte spații sunt neinteresante și nu fac parte din stilul lui. Nu i-ar fi caracteristice oricum, de ce să le exploreze?
Porcul mănâncă ce i se dă, fără să facă mofturi; este omnivor, poate mânca și plante și animale. Asta înseamnă că poate mânca chiar și alți porci, dacă ar vrea. Nu contează calitatea, nu stă să analizeze ce mănâncă, este doar fericit că, și astăzi, a avut ceva cu care să se ghiftuiască. Cu gura murdară, stă calm și guiță satisfăcut după terminarea mesei.
Și se uită agale la scroafe, cum stau ele în țărâna ogradei, goale și îmbăiate în lumina arzătoare a prânzului. Razele soarelui mângâie volumetric pielea rugoasă, iar ele stau întinse cu picioarele în sus la soare, scăldate și de privirile pofticioase ale porcului.
Cu copitele lui, trage semne și linii prin praf, le șterge așezându-se cu fundul pe ele și începe din nou. Alte linii și alte semne și alte linii. I se pare amuzant și aproape ca o poezie. Îi șușuie pe ceilalți vecini de ogradă când îndrăznesc să lase și ei urme. Îi consideră profani, neinițiați și îi tolerează doar când aceștia îi admiră poeziile.
Porcul are belciug în nas ca să nu scurme adânc în pământ și să distrugă cocina în care se află domnește. Se întâmplă uneori ca belciugul să se rupă, iar atunci, pentru ceva timp, porcul face numai nefăcute. Are impresia că este liber și, în loc să fie fericit, el acționează conform firii proprii și se dă în spectacol. Este pus la punct de către stăpân: un alt belciug este introdus în locul celui vechi.
Uneori porcul se gândește: rare sunt momentele, însă atunci gânduri negre apar în ochii mari și limpezi: se gândește la scopul lui pe acest pământ. Uimitor, gândul dispare repede, asasinat de răspunsul clar și evident: trăiește aici pentru a mânca, a bea, a se împerechea și a râma prin nămol. Puțin speriat, pe porc îl trec transpirațiile că s-a putut gândi la așa o nerozie! Se consolează însă că a avut un moment de rătăcire. Dar acum totul este foarte clar.
Seara porcul adoarme, în mirosul de fân și nămol cald, se întinde pe o parte, are lumina stelelor prin oblon. Și atunci visează…
Visează cercurile pe care le-a făcut cu râtul în glod, visează formele scroafelor din ogradă, visează buburuza de pe vârful râtului propriu, se visează rege zburând peste regatul lui de paie. Visează și e frumos. Și nu îi mai trebuie nimic, și e cel mai bun, și mai arătos, și mai dotat, și adoarme…
Dar dacă în ziua următoare porcul iese din cocina lui, se oprește și începe să viseze la fluturi mov?
(articol publicat inițial pe blogul CFD în 15.08.2011; revizuit, tradus și republicat în 15.08.2023)
